Există oameni care nu pot fi salvaţi de ei înşişi. S-au afundat suficient de mult în hăul lăcomiei, al urii, al intoleranţei şi al violenţei, încât au ajuns să se identifice cu el. Dar există mulţi alţii care, loviţi în repetate rânduri de tragedii şi de circumstanţe nefavorabile, au nevoie doar de o persoană care să-i înţeleagă şi să-i scoată din mlaştină. Într-o noapte, după o întâlnire cu vecina sa, Gloria (Irene Kane în rolul unei dansatoare cu trecut tumultuos), boxerul David Gordon (Jamie Smith) hotărăşte că trebuie să intervină pentru a o salva şi, poate, pentru a se salva pe sine.
David nu a avut o viaţă uşoară. Până acum a fost mereu o eternă speranţă, un sportiv talentat care a cedat mereu în faţa marii provocări. Trăieşte într-un apartament mizer, cu amintirile şi regretele sale. Managerul îi aranjează un meci pentru titlu, o ultimă ocazie de a dovedi că merită să stea alături de cei mari. Aceasta nu va fi ultima provocare pentru Gordon, după lupta din ring fiind supus unor încercări mult mai grele.
Din punctul de vedere al cinematografiei, „Killer’s Kiss” este o peliculă de calitate. Contrastul dintre lumini şi umbre, pe care îl admir atât de mult la filmele noir, este folosit în câteva scene cu mare pricepere. Kubrick redă cu succes atmosfera vibrantă a oraşului, cu multe reclame luminoase, dar şi aleile murdare, fundăturile inundate de gunoaie, străzile pustii parcă special create pentru o fugă disperată a supravieţuirii.
Deşi într-o confruntare avem parte de o impresionantă izbucnire de violenţă sălbatică, unele secvenţe de luptă nu sunt convingătoare, părând puţin învechite după standardele actuale. Sindromul întârzierii atacurilor suficient de mult încât să-i permită adversarului să se ferească loveşte cu sete şi în acest film.
Personajele nu sunt foarte complexe; avem acelaşi model de gangsteri cu personalităţi unidimensionale, întâlniţi în nenumărate filme. Şeful Gloriei, Vincent (Frank Silvera, aici la a doua colaborare cu Stanley Kubrick, după „Fear and Desire”), este un om violent, motivat doar de patima pe care o simte pentru dansatoare. Gloria însăşi are o poveste zbuciumată şi un caracter duplicitar, dar vocea* îi trădează lipsa unor emoţii suficient de puternice pentru a ne face să ne pese de soarta ei.
Ce ne oferă, în final, „Killer’s Kiss”? O poveste decentă cu interlopi, un boxer mărinimos şi o blondă vulnerabilă, pe fundalul unui oraş strălucitor şi sordid în acelaşi timp. Cel de-al doilea film al lui Kubrick are cu siguranţă o calitate mai bună decât prima sa operă ca regizor. Dezvoltarea insuficientă a personajelor şi unele dialoguri îl împiedică să se ridice pe o altă treaptă.
* În acest film, ca şi în „Fear and Desire”, sunetul a fost înregistrat separat într-un studio, iar vocea Gloriei este, de fapt, a unei alte actriţe de radio.
Notă: Recenzie scrisă în 2010.