Nimeni nu este pregătit pentru război, spune un tânăr Stanley Kubrick în primul său film de lung metraj, „Fear and Desire”. Şi are dreptate, personajele sale fiind traumatizate de ororile şi dezumanizarea la care sunt supuse. Asta cu toate că violenţa nu este prezentă decât în puţine momente, numărabile pe degetele de la o mână.
Premiza este simplă: patru soldaţi de naţionalitate neprecizată se prăbuşesc cu avionul în spatele liniilor inamice. Grupul este compus dintr-un lider calm reprezentat de locotenentul Corby (Kenneth Harp), un sergent (Frank Silvera) pus pe glume, care doreşte să realizeze o faptă importantă înainte de a muri, un tânăr naiv şi un soldat generic, al cărui caracter nu este dezvoltat prea mult. Ei încearcă să se reîntoarcă în teritorii mai prietenoase; locotenentul planifică drumul, dar grupul este deviat de câteva descoperiri, printre care şi cea a unui general inamic aflat în apropiere. Acestea îi obligă să-şi reconsidere planul, fapt ce va avea urmări dintre cele mai nefericite.
Începutul nu este promiţător din cauza actorilor destul de butucănoşi şi a regiei care foloseşte scene tăiate prea brusc şi brutal pentru gustul meu. Lucrurile nu se îmbunătăţesc foarte mult pe parcurs, auzul fiind asaltat de replici livrate cu stângăcie. Parcă am detectat mai multă pasiune în comenzile făcute la McDonald’s. Sunetul a fost înregistrat separat în studio, ceea ce oferă o explicaţie parţială pentru deconectarea actorilor de la acţiune.
Cu toate acestea, sunt câteva cadre şi idei care indică un regizor talentat. Scenele violente, tipice războiului, sunt rare, dar cele care există au un efect devastator asupra personajelor, împingându-le în prăpastia nebuniei. O scenă de la finalul filmului aminteşte de filmele noir cu Humphrey Bogart. Mi-au plăcut monoloagele personajelor din ultimul act, care se potrivesc cu atmosfera apăsătoare, mai ales cel al veteranului Mac (Frank Silvera), dispus să facă un mare sacrificiu pentru a-şi dovedi că viaţa lui nu va fi irosită „reparând radiouri şi maşini de spălat”. Generalul inamic reuşeşte să transmită emoţiile trăite, singurătatea şi regretele simţite de o persoană care, prin acţiunile sale, a cauzat moartea altor oameni. Totuşi, puţinele sclipiri nu sunt suficiente pentru ca „Fear and Desire” să devină un film bun.
Merită văzut? Doar dacă doriţi să vă familiarizaţi cu operele de început ale lui Kubrick. El îşi explorează conceptele despre natura umană şi despre conflictele interne apărute în situaţii limită. Ideile din acest film anti-război nu sunt noi (nici pentru anii ’50), iar prezentarea este afectată de bugetul redus şi de mintea încă necoaptă a regizorului.
Notă: Recenzie scrisă în 2010.